Legea salarizării a fost promulgată. Deputat Ioana Bran:„ Cel mai important pas spre o normalitate de mult așteptată”

Președintele Klaus Iohannis a promulgat la începutul acestei săptămâni „Legea Salarizării Unitare”, un proiect care a fost cap de afiș în campania electorală și despre care s-a vorbit mult de la alegerile parlamentare și până în prezent. Proiectul a primit prioritate în programul aleșilor români, motiv pentru care s-a ajuns la o formă finală destul de repede, în comparație cu alte proiecte de lege.
Legea salarizării unice a fost prezentată drept legea care vine să pună ordine în acest capitol, după ce ani la rând a fost un adevărat haos în ceea ce privește salarizarea în diverse domenii.
„Acest proiect este unul pe care s-a muncit foarte mult, s-au făcut o serie de modificări față de forma inițială, pentru a mulțimi pe toată lumea. Legea salarizării unitare este cel mai important pas spre o normalitate de mult așteptată în ceea ce privește salarizarea personalului bugetar, care nici nu mai știau cum se compune salariul lor și nu își puteau explica inechitățile și nedreptățile salariale de care se loveau. De acum totul va fi mai clar și fiecare categorie de salariați va avea parte de un venit mai aproape de ceea ce e normal pentru munca pe care o prestează”, a declarat deputatul PSD Satu Mare, Ioana Bran.
Deși inițial legea salarizării unitare a creat o serie de dispute politice, precum și un val de nemulțumiri, se pare că s-a ajuns la forma cea mai aceeptabilă, dovadă că președintele Klaus Iohannis a promulgat legea în forma înaintată de către Parlament.

