Pasiunile fiecăruia dintre noi sunt diferite. Nicola Pop din comuna Vama, judeţul Satu Mare, iubeşte tradiţia şi portul popular şi nu se sfieşte să arate asta ori de câte ori poate. Acesta a făcut din hobbyul său un stil de viaţă, fiind cântăreţ popular de 9 ani, în prezent având 32 de ani. Nicu, cum îl ştie lumea din sat, se luptă pentru a păstra tradiţia din zonă vie. Acesta umblă din casă în casă pentru a strânge obiectele vechi ale oamenilor pe care aceştia sunt gata să le arunce pe foc sau să le dea drumul pe vale. În doi ani a reuşit să strângă peste 200 de obiecte, cu o valoare de peste 10.000 de euro, dar pentru el valoarea este inestimabilă.

Deşi locuieşte într-o zonă care este recunoscută pentru tradiţiile sale, Nicu afirmă că nimeni nu mai dă importanţă tradiţiilor populare, portului, obiectelor de valoare şi artei populare. Dovada se vede chiar şi duminica la biserică, unde este singurul care mai îmbracă costumul popular.

„Nimeni, dar nimeni nu mai ţine aici de tradiţie şi de port, deşi ai zice că e imposibil, că doar e Vama, în Ţara Oaşului, avem olarul aici. Dar nu mai e nimeni interesat de tradiţie. Eu sunt singurul care mai poartă costum popular duminica la biserică. Lumea zice «Ia şi la Nicu ăla ce nebun e, tot în costum popular», dar mie nu îmi pasă, eu mă simt aşa mândru când mă îmbrac în costum. Nici bătrânii nu îl mai poartă, nimănui nu îi mai pasă”, spune tânărul.

Din dragoste pentru folclor şi tradiţii, Nicu s-a apucat acum 9 ani de muzică populară, activitate care îi asigură şi acum traiul zilnic, cântând atât la festivaluri în ţară şi străinătate, dar şi la evenimente private, acolo unde se câştigă mai bine.

A salvat obiecte populare

Visul lui este însă cu totul altul, vis pe care s-a apucat să îl construiască în urmă cu 2 ani de zile. A observat că oamenii aruncă tot mai mult obiectele vechi, unice, obiecte pline de tradiţie şi de istorie, obiecte de peste 100 de ani. Nicu a considerat că odată cu acestea se pierde o parte din istoria locului, a comunei, a oamenilor şi nu a putut accepta acest lucru. De-a lungul timpului mai adunase acasă câte un obiect – două de pe unde umbla, dar la nivel de hobby. Până într-o zi, când s-a decis să o facă în cel mai profesionist mod. Şi de atunci tot strânge şi nu se mai opreşte, în ciuda greutăţilor pe care le întâmpină din partea oamenilor din sat.

A strâns în doi ani de zile peste 200 de obiecte, obiecte după care a umblat personal, din casă în casă, nimeni din sat nefăcând un gest frumos să vină să i le ofere din proprie iniţiativă, preferând de multe ori să le arunce decât să i le dea lui.

„Icoana asta am aflat-o pe vale, aruncată. Sureul (n.r. strecurător) tot pe vale a fost aruncat, unul dintre primele obiecte găsite. Sunt nişte chestii la care eu ţin foarte mult. Deci ăsta are peste 100 şi ceva de ani. Aşa ceva numai găseşti, e de lut. Ba mai mult, o oală, aşa cum erau oalele de lut acum peste 100 de ani, legate cu sârmă”, povesteşte Nicu despre obiectele din colecţia lui.

Ne-a prezentat piesa de senzaţie a colecţiei, o rochie de mireasă de peste 120 de ani, o rochie de mireasă formată din fustă şi cămaşă, salvată de la o bătrână care a vrut să o arunce. Piesa sa de colecţie a fost observată de un cunoscător al obiectelor populare, ajuns în vizită de la Bucureşti, care a vrut să îi dea doar pe fustă 1000 de euro, ofertă însă refuzată de tânăr.

Una dintre piesele de care se simte cel mai apropiat este un conopei (n.r ladă de zestre) pentru care a muncit cel mai mult.

„Am văzut că au lada asta şi o ţin în curte, în ploaie, în vânt. Nu îi mai dădeau nici un pic de importanţă. Am mers şi le-am zis că vreau eu sa le iau lada aia. Nu au vrut să mi-o dea doar aşa, m-au chemat la muncă. Am fost la coasă două zile pentru ea şi am mai mers şi la muncă pe câmp. Dacă nu o luam eu, o băgau pe foc, că asta a vrut să facă cu ea”, povesteşte Nicu despre una in lăzile pe care le are.

Pe lângă aceste obiecte se numără alte obiecte unice, chiar şi gaci (n.r pantaloni) cu însemnele comunei, o lalea cusută pe ei. Din păcate nu i-a putut salva pe toţi, mulţi dându-le foc. Un pieptene de câlţ din 1925 stă agăţat lângă nişte farfurii de lut, unele dintre ele ajungând să coste chiar 200 sau 300 de euro.

Comoara ascunsă într-o grădiniţă care stă să se dărâme

Nicu nu doreşte să dea colecţia lui muzeului judeţean, unei persoane sau alteia, pentru că aceasta reprezintă munca lui, atât la propriu cât şi la figurat. Acesta consideră că toată munca lui ar fi în van atunci, urmând ca efortul lui să nu mai fie pe urmă recunoscut.

Acum doi ani Nicu a încercat să se înţeleagă cu un vecin care are o casă veche de lemn bătută cu lut să îi dea lui casă pentru a o renova şi pentru a o transforma în muzeul. Dar la fel ca şi în cazul obiectelor, acesta s-a lovit de un refuz, cu toate că în prezent casa se degradează pe zi ce trece, fiind nelocuită. Acum, toată comoara lui Nicu, care valorează peste 10.000 de euro, stă ascunsă în fosta grădiniţă, în condiţii inumane, cu tavan care stă să se dărâme peste farfuriile şi ştergurile lui. Noroc cu nişte chiriaşi care stau în aceeaşi clădire şi care o mai întreţin, pentru că altfel aceasta se dărâma de mult peste colecţia lui Nicu.

„Noi locuim aici deja de 7 ani. Dacă nu eram noi aici, de mult erau sparte geamurile, erau vandalizate toate de aici, toate obiectele dispăreau. Nu vreţi să ştiţi ce mizerie am scos de aici când ne-am mutat acum 7 ani. Clădirea asta mai este în picioare datorită nouă şi lui Nicu, că mai tot facem câte puţin pe ea, o mai întreţinem. Ar fi fost frumos pentru Nicu să îi dea vecinu casa asta de aici, că şi aşa numai se dărâmă. Noi am mers să îi batem grinda aia acolo de pe verandă pe geam, ca să nu se urnească. Tot noi am fost să îi batem geamurile în cuie şi să îi punem carton în geamuri, că altfel o distrugea vântul”, povesteşte Sarcozy Ana, doamna care locuieşte în clădirea fostei grădiniţe.

Colecţia lui Nicu nu este foarte vizitat deocamdată, tocmai din cauza locaţiei, care nu este accesibilă oricând publicului larg. Mai vin grupuri direcţionate de către cei de la primărie, care îl sună pe Nicu să le deschidă pentru a le arăta obiectele tradiţionale, dar aceştia sunt prea puţini. În doi ani de zile, dacă va primi şi un mic ajutor de la vreun binefăcător din sat sau din partea autorităţilor, Nicu are de gând să ridice o casă tradiţională din lut, cu pereţi şi podea de lut, unde să creeze cadrul optim pentru colecţia sa pe care să o transforme în muzeu. Până atunci însă o păstrează la acest stadiu, petrecându-şi aproape zilnic timp între obiecte pentru a le îngriji şi recondiţiona, arătând doar apropiaţilor realizările sale, până ce va avea fonduri să arate unei lumi întregi pentru ce a bătut de zeci de ori comuna de la un capăt la altul pe jos.