Mandate de executare a pedepsei închisorii puse în aplicare

Ieri, 5 iulie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul de specialiatate al Serviciului de Acţiuni Speciale, au acţionat pentru punerea în aplicare a mandatelor de executare a unor pedepse privative de libertate emise de instanţe. Astfel, au fost identificate două persoane din Satu Mare, în vârstă de 59, respectiv 36 de ani, pe numele cărora Tribunalul Bihor a emis mandate de executare a pedepsei de câte 4 ani închisoare pentru fiecare, în urma săvârşirii unor infracţiuni de dare, respectiv luare de mită.
Cei în cauză îşi va executa pedeapsa în penitenciar.

ULTIMELE ȘTIRI
Zona Ostrovului împânzită de polițiști - un bărbat i-a tăiat gâtul unei femei
Deputatul Mircea Govor: „𝙀𝙪𝙧𝙤𝙥𝙖𝙧𝙡𝙖𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖𝙧𝙞𝙞 𝙋𝙎𝘿 𝙖𝙥𝙖̆𝙧𝙖̆ 𝙖𝙜𝙧𝙞𝙘𝙪𝙡𝙩𝙪𝙧𝙖 𝙧𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙚𝙖𝙨𝙘𝙖̆: 𝘼𝙘𝙤𝙧𝙙𝙪𝙡 𝙐𝙀–𝙈𝙚𝙧𝙘𝙤𝙨𝙪𝙧...
Detaliile incendiului din Parcul Industrial din această dimineață
Incendiu la Gherța Mică - o familie a rămas fără lemnărie și lemnele din ea
Liberalul Romeo Pop, eliberat din funcția de subprefect - cine îi ia locul?
Accident în zona Burdea - țeavă de gaz ruptă de o mașină
Terapia NAD+ disponibilă la Cabinetele Dr. Coica: energie la nivel celular, cu acces direct la cerce...
Incendiu in Parcul Industrial Sud - un container cu cauciuc s-a aprins
Cursuri gratuite de parașutism și planorism la Aeroclubul României. Înscrieri deschise și la Satu Ma...
Mărturisirile lui Mani Gyenes despre accidentarea de la Dakar și greutățile prin care a trecut
Se iau la puricat peste 1000 de dosare de încadrare în grad de handicap din Satu Mare
La One More premiul pentru elevi e in fiecare luna, nu doar la final de an - acces nelimitat la doar...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

