Persoane descarcerate de pompierii sătmăreni.

În cursul serii de ieri, la ora 21:35, I.S.U. ,,SOMEŞ” Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui accident rutier, pe drumul ce leagă localităţile Ardud şi Gereuşa.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare grea şi două ambulanţe tip S.M.U.R.D.
După efectuarea recunoaşterii, personalul sosit la faţa locului a constatat că, în urma coliziunii a două autoturisme, au rezultat două victime, ambele înc
arcerate în propriile maşini.
Pompierii, paramedicii şi personalul medical au intervenit pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor medical celor două victime, acestea, ulterior fiind transportate la spital.

ULTIMELE ȘTIRI
Programul de Paște al marilor supermarketuri din oraș
Plutonierul Daniel Tătăran a gătit 80 de porții de mâncare pentru sătmărenii care nu își permit o ma...
Vânzări într-o zi cât în restul săptămânii - mieii au fost la mare căutare în piață la Negrești
Sătmăreanul Dragoș Andrei David a ajuns în Statele Unite la Campionatul Mondial de Robotică
Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie obținut de un elev de la CN Mihai Eminescu
Marius Munteanu a câștigat la Deva cu un KO de toată frumusețea
Accident între un autoturism și o motocicleta, joi seara, în Satu Mare
Femeie accidentată în timp ce traversa trecerea de pietoni pe bicicletă
Bărbat găsit mort aproape de granita cu Ucraina, în Oaș, de către polițiștii de frontieră
Incendiu la anexa bisericii din Mărtinești - focul ar fi fost pus intenționat
OPINIE! Până și primarii alianței PSD-PNL-UDMR trebuie convinși să îl voteze pe Crin Antonescu
Și dragostea de mamă are o limită - o femeie din județul Satu Mare și-a raportat fiul la poliției pe...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare