Minor decedat în urma unui accident! Conducătorul auto a părăsit locul evenimentului
La data de 07.07.2017, ora 00.30, pe strada Principală din localitatea Coca, județul Satu Mare, un tânăr de 29 ani din localitate aflat la volanul unui autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum în curbă, a pierdut controlul autoturismului şi a intrat în coliziune cu un parapet de beton amplasat pe partea dreaptă a direcției de deplasare.
În urma evenimentului a rezultat decesul unui minor de 15 ani şi rănirea unui alt minor, tot de 15 ani, ambii din Coca, pasageri în autoturism.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul evenimentului, abandonând autoturismul avariat la faţa locului, fiind identificat ulterior de către poliţişti. La testarea alcoolscop, s-a constatat că acesta avea o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare