Doi șoferi au fost lăsați pietoni după ce au băgat prea tare piciorul în accelerație
Pe parcursul zilei de ieri, 29 august a.c. poliţiştii rutieri au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză.
Pentru toate neregulile depistate în trafic poliţiştii au aplicat 70 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte suma de 19 000 de lei.
Ca măsură complementară poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 4 permise de conducere, toate pentru depășirea limitei legale de viteză.
În acest context, a fost depistat pe DN 19 un conducător auto de 41 de ani din Satu Mare, care circula cu viteza de 123 km/h în localitate, iar între localitățile Decebal și Satu Mare, pe un tronson de drum cu viteză limitată la 70 km/h, a fost identificat un conducător auto de 21 de ani din Vetiș, conducând cu viteza de 126 km/h. În ambele cazuri, pe lângă sancțiunea contravențională, a fost dispusă și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule.
Sursa: IPJ Satu Mare
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare