Deputat Ioana Bran: Pe economia românească se vede că s-a muncit în Parlament în aceste 8 luni
Primul Ministru Mihai Tudose s-a prezentat în fața Parlamentului în cursul acestei săptămâni, vorbind în cifre despre activitatea acestui Guvern și modul în care lucrurile au luat-o pe un trend ascendent în România.
Premierul a fost prezent la „Ora Guvernului”, prezentând astfel o situație la zi a economiei românești în toate domeniile sale, de la investiții la agricultură,constatarea sa finală fiind că economia României este pe un drum bun, urmând să depășeas căcreșterea economică de 5,2% care a fost propusă pentru acest an.
„Avem o stare şi o economie solidă. N-o spunem noi, o spun cifrele, şi nu cele de la PSD. Creşterea economică de 5,8 este cea mai mare din UE, nu o contestă nimeni. Acesta este cel mai bun indicator al bunului mers al economiei reale. Este evident că prevederile programului nostru de guvernare sunt în consens cu nevoile economiei româneşti. Aceasta este o certitudine că investiţiile publice vor contribui şi în acest an la creşterea economică.” a spus acesta.
Deputatul Ioana Bran este de părere că aceste cifre vorbesc despre modul în care s-a muncit în Parlament și în Guvern de la alegeri și până în prezent.
„Se vede că s-a muncit în Parlament și în Guvern în aceste 8 luni. S-au luat hotărâri,s-au adoptat legi, s-au clarificat anumite lucruri care au avut ca scop final creșterea bunăstării cetățeanului. Cifrele cu privire la creșterea economică sunt extrem de relevante în acest sens. În unele domenii mai este de muncă pentru a ajunge unde ne-am propus și unde își dorește toată lumea să ajungă această țară, în alte domenii s-a atins sau chiar s-a depășit obiectivul stabilit, cum este creșterea economică pentru acest an de exemplu”, a declarat deputatul PSD Satu Mare, Ioana Bran.
De asemenea, aceasta a fost prezentă și la votul din Camera Deputaților pentru modificarea Legii Referendumului. Aceasta a fost o decizie pentru a completa anumite aspecte din această lege în perspectiva unui referendum pentru modificarea Constituției după ce „Coaliția pentru Familie” a strâns 3 milioane de semnături pentru modificarea Constituției.
De asemenea, parlamentarii, inclusiv cei sătmăreni, se pregătesc de o sesiune legislativă plină de activitate, de legi și de voturi importante, după cum afirmă președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea:
„Va fi o toamnă cu activitate bogată legislativă, cu legi importante dezbătute și aprobate în Parlament – Legea parteneriatului public -privat, Legea Prevenției, Legea prin care se înființează fondul suveran de dezvoltare a investițiilor, legile justiției și alte legi la care se lucrează în cadrul coaliției și a Guvernului – Legea Pensiilor, o lege extrem de importantă”
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare