Autoritatea electorală permanentă cere ajutorul cetățenilor pentru a realiza monografia primului Parlament Românesc
Autoritatea Electorală Permanentă invită societatea civilă să se implice în realizarea unei monografii a alegerilor din anul 1919 pentru primul Parlament al României Mari, AEP propunându-și să marcheze Centenarul Marii Uniri printr-un demers colectiv de reconstituire a unuimoment de referință pentru istoria democrației noastre.
Pentru a reda imaginea completă a configurației primului legislativ ales după înfăptuirea Marii Uniri este nevoie, pe lângă referințe istorice specifice, și de date referitoare la fiecare deputat și senator. În acest sens, este utilă orice informație validă care poate completa fișa biografică a fiecărui parlamentar (fotografii, nume și prenume, studii, carieră profesională și politică,stare civilă, ideologie, surse bibliograficeetc). Multe astfel de informații pot fi găsite în presa vremii, locală și centrală, în arhivele publice locale, în arhivele personale sau în memoria urmașilor.
Accesul personalului AEP la aceste surse fiind limitat, invităm pe toți cei care dețin informații despre oricare dintre parlamentarii aleși în anul 1919 să le transmită Autorității Electorale Permanente la adresa de e-mail centenar.alegeri@roaep.ro
Menționăm că aportul cetățenilor la realizarea acestei monografii în format print și electronic va fi recompensat cu menționarea numelor acestora în caseta colectivului redacțional și în publicarea lor pe pagina oficială de Internet a AEP.
Precizăm că lista deputaților și senatorilor din primul Parlament al României Mari este publicată pe site-ul www.roaep.rola rubrica „Centenar alegeri” și poate fi consultată accesând linkul http://www.roaep.ro/prezentare/centenar-alegeri/
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare