Piticii de grădiniță se pregătesc să ofere un nou spectacol la Dansu Mânânțăilor

Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale caută toate variante pentru păstrarea culturii tradiționale în rândul tinerelor generații, astfel încât să poată fi asigurată o continuitate și o siguranță a acestora în comunitatea sătmăreană.
În urmă cu șapte ani aceștia au avut ideea lansării unui concurs de dansuri și cântece populare pentru cei mai mici dintre sătmăreni, copiii de grădiniță, care astfel să prindă drag de tot ceea ce înseamnă cultura tradițională, de la port la cântec și dans.
„Pornind de la profilul instituției noastre, urmărind obiectivele propuse pentru păstrarea și valorificarea tradiției și creației populare din judetul nostru, am reușit în urmă cu șase ani să inițiem un festival concurs de folclor care se adresează copiilor și tinerilor atrași de cântecul și jocul popular precum și de interpretarea muzicii instrumentale.
Anul acesta Festivalul concurs de folclor “DANȚU’ MÂNÂNȚĂILOR” a ajuns la cea de a VII – a ediție.”, afirmă reprezentanții instituției.
Scopul festivalului este acela de a stimula în rândul copiilor interesul pentru receptarea, păstrarea şi punerea în valoare a creaţiilor populare, a frumuseţii portului popular, apropierea de tradiţiile populare precum şi descoperirea, cultivarea şi promovarea tinerilor interpreţi vocali şi instrumentişti precum şi a formaţiilor de dansuri populare şi a ansamblurilor folclorice de copii.
Acest concurs are și rolul de a stimuli crearea de trupe de tineri în județ, care să activeze în rândul dansurilor sau a cântecelor populare, trupe din rândul cărora pe viitor pot apărea artiști care să facă din cultura tradițională o meserie.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmăreancă de toată mândria: Locul I la un concurs de comunicări științifice, pe tema "Navigație și...
Succes răsunător! Sătmăreanul Istvan Kovacs va arbitra finala Ligii Campionilor
Etapa Națională a turneului de handbal feminin - gimnaziu, va avea loc în weekend la Satu Mare
Nuntași, la costum, puși să măture scările bisericii pentru că le-au trebui confetti la cununie
Avertisment al oamenilo legii cu privire la consumarea băuturilor energizante de către copii
Puștan iresponsabil - a produs un accident, a rănit un pasager din mașina lui dar a fugit de la locu...
Porți deschise, în 23 mai, la extensia din Satu Mare a Universității Tehnice din Cluj Napoca
Porțile pompierilor se deschide mâine pentru toți sătmărenii care vor să cunoască această meserie, c...
Cerșetori și vânzători de produse fake, luați în primire de jandarmi la Sâmbra Oilor
Trei persoane au fost interzise pe stadioane de către jandarmii sătmăreni, după meciul Olimpia - Min...
Ai un prieten! Ia-l cu tine la Energy Kardio Club și primește o reducere de bun venit din partea cen...
Doi tineri cu cinci doze de droguri asupra lor, prinși de jandarmi pe centura de ocolire
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare