Doar trei sătmăreni au protestat în Satu Mare față de noile legi ale justiției

Fără să se anunțe în mediul online sau prin vreun alt mijloc de comunicare inițiativa unui protest, trei sătmăreni s-au prezentat la ora 18 în centrul municipiului în locul de întâlnire al protestatarilor cu ocazia altor proteste.
Cei trei au fost de altfel și singurii protestatari, fără ca altcineva să li se alăture pe perioada șederii lor acolo, în semn de protest. Cei trei au afișat mesaje impotriva actualului Guvern, precum: „Nu vă mai suportăm”, „Mafia PSD” și „ Nu suntem o nație de hoți”.
Cei trei au stat o bucată de vreme în Pasajul Corneliu Coposu, după care au abandonat protestul.
În toată țara există la ora actuală proteste față de proiectul de modificare a Legilor Justiției, proiect care se află în Parlament și despre care se afirmă că dacă va fi aprobat în forma actuală va transforma justiția din România într-o armă politică a celor care se află la putere. În Cluj și Timișoara numărul protestatarilor e de ordinul miilor, ceea ce în Satu Mare nu s-a întâmplat niciodată.

ULTIMELE ȘTIRI
Programul de Paște al marilor supermarketuri din oraș
Plutonierul Daniel Tătăran a gătit 80 de porții de mâncare pentru sătmărenii care nu își permit o ma...
Vânzări într-o zi cât în restul săptămânii - mieii au fost la mare căutare în piață la Negrești
Sătmăreanul Dragoș Andrei David a ajuns în Statele Unite la Campionatul Mondial de Robotică
Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie obținut de un elev de la CN Mihai Eminescu
Marius Munteanu a câștigat la Deva cu un KO de toată frumusețea
Accident între un autoturism și o motocicleta, joi seara, în Satu Mare
Femeie accidentată în timp ce traversa trecerea de pietoni pe bicicletă
Bărbat găsit mort aproape de granita cu Ucraina, în Oaș, de către polițiștii de frontieră
Incendiu la anexa bisericii din Mărtinești - focul ar fi fost pus intenționat
OPINIE! Până și primarii alianței PSD-PNL-UDMR trebuie convinși să îl voteze pe Crin Antonescu
Și dragostea de mamă are o limită - o femeie din județul Satu Mare și-a raportat fiul la poliției pe...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare