Sărbătoare mare la Certeze, la 200 de ani de la atestarea documentară a Bisericii „Sfinții Mihail și Gavril”
Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip a participat duminică, 12 noiembrie 2017, la manifestările religioase şi cultural-tradiţionale prilejuite de sărbătoarea de hram a Bisericii parohiale „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din comuna Certeze, la 200 de ani de atestare documentară.
Începând cu ora 09,00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a oficiat Sfânta Liturghie în fruntea unui numeros sobor de preoţi.
Alături de oficialitățile județene și locale a fost prezent la această sărbătoare și europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu.
La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Certeze.
Manifestările au continuat cu danţul tradiţional la Ciuperca horilor din comuna Certeze, o demonstraţie folclorică a membrilor Asociaţiei socio-culturale „Țara Oașului” şi Grupul Iza care i-au invitat la joc pe toți cei prezenți.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare