A fost reținut primul suspect în cazul crimei triple de la Apa

Investigatorii triplei crime de la Apa au reținut deja primul suspect. E vorba de un bărbat sub 40 de ani, de etnier rromă, care este recent mutat în comuna Apa. Acesta este suspectat că este un apropiat al criminalului/criminalilor. Bărbatul a fost reținut pentru declarații.
Cei de la investigații criminale din Satu Mare au primit ajutor de la București pentru a elucida cât mai repede acest caz, respectiv pentru a studia toate probele de la locul crimei, probe care ar putea duce la prinderea celui care a făcut odioasa faptă.
Familia Rentea a fost ucisă cu mult sânge rece în seara zilei de joi iar crima a fost descoperită vineri dimineața. Din primele informații furnizate de către anchetatori se pare că principalul motiv al crimei ar fi fost jaful. Familia Rentea era cunoscută în localitate ca o familie harnică. Gheorghe Rentea era pensionar și se ocupa de cultivarea pământului, iar Niculina Rentea lucra la Trezoreria Satu Mare.
Conform celor declarate de fiul acestora, în casa lor mai obișnuiau să intre persoane de etnie rromă, tatăl său obișnuind să le vândă făină și alte produse.
Deocamdată nu se cunosc prea multe detalii din anchetă tocmai pentru a nu periclita ancheta și prinderea autorului/autorilor. Se cunoaște faptul că polițiști în civil au descins în mai multe locații din Apa și s-au verificat înregistrările de pe camerele video de pe străzile care duc spre casa victimelor.


