Cu părul nins și barba albă, Carol Erdos este un Moș Crăciun al tuturor spectacolelor în care apare, făcând cadou publicului sătmărean satisfacția unui act actoricesc reușit, în spatele căruia stă multă dăruire, muncă și experiență.

De 40 de ani este nelipsit de pe scena Teatrului de Nord din Satu Mare adâncindu-se în sufletele omenilor la fel cum o făcea în tinerețe în adâncul minei de cărbune de la Petrila. Atunci scotea din munte miezul lui, iar acum scoate din cei care îl privesc și mai apoi îl aplaudă mii de trăiri date de personajele pe care le interpretează.

A jucat peste 150 de roluri principale pe scenă iar timp de 15 ani a condus chiar destinele Teatrului de Nord, fiind iubit și apreciat ca un localnic deși rădăcinile sale erau departe.
„ Eram fiul unei familii de mineri, rămas orfan la 11 ani, după ce tatăl meu a murit într-o explozie. Era miner experimentat și era și în echipele de salvatori și în ianuarie 1963 a sunat sirena de foc. Tata a sărit direct în haine și a plecat, dar a plecat definitiv. Pentru mine, ca și copil de 11 ani a fost o întorsătură, pentru că am simțit o maturizare bruscă nu atât eu cât a simțit-o mama, unchiu, profesorii. Eram clasa a V-a și din exuberantul care eram am ajuns foarte retras. Am terminat generala vrând inițial să mă duc la un liceu pedagogic în Deva, care tocmai s-a desființat, așa că am dat o admitere și am intrat la profil real, deși nu îmi plăcea matematica”, își începe povestea Carol Erdos.

Perioada liceului a fost una plină de activitate, cum este și normal pentru un tânăr dornic să cunoască lumea. Aici a fost primul contact cu scena, dar într-un mod mai mult decât amatoricesc, la câteva concursuri de recitări și interpretări, unde a fost și apreciat de către juriu și răsplătit. Totuși nu teatrul ci muzica l-a atras atunci mai mult și a făcut parte dintr-o formație rock cu câțiva colegi, care mai apoi, sub presiunea clasei a XII-a s-a desființat, doar unul dintre ei făcând performanță în acest domeniu și ajungând toboșarul trupei Phoenix.

„Dascălul de matematică, Dărăbanț, mi-a schimbat cursul vieții, după terminarea liceului, trândindu-mă la o admitere la inginerie de mină și mi-a spus că nu am ce căuta acolo că nu vrea să omor oameni pentru că nu știu matematică. După m-am dus la Târgu Mureș să dau admitere la Facultatea de Română și Istorie, pentru că eu doream să mă fac dascăl. Acolo am dat pete un tovarăș profesor, care la oral, luasem scrisu cu vreo 8,70, la istorie la oral, când am intrat după ce am tras biletul, el îi spune colegului său de comisie: „Uită-te mă, cum o să predea ăsta, pe care îl cheamă Erdos, istoria româniei?”. În momentul ăla am pus biletul pe masă și am plecat acasă”, mai povestește actorul.

Urmând cursul normal al vremurilor, a fost luat în armată, un an și patru luni la infanterie rachete, iar odată întors din armată în Petrila singura activitate ce i-a rămas de făcut pentru a avea un venit a fost mineritul. S-a angajat la mină, în echipa unui văr, dar soarta îi pregătise altceva. După un an și opt luni de mină a suferit un accident, căzând de pe o scară de la o înălțime de 30 de metri, accident care i-a adus sfârșitul „carierei” de miner.

„Dumnezeu nu stă degeaba. Întrebând în oraș unde e de lucru un vecin mi-a spus că fostul meu profesor de română , domnul David, a ajuns directorul teatrului din Petroșani. Am cerut voie să mă duc la domnul director, iar când m-a văzut i-am spus că nu mai pot să lucrez în mină și i-am cerut de lucru. „Măi băiete aici sunt actori profesoniști”, mi-a răspuns el. I-am cerut orice post, să mătur, să tai, să fac orice. A vorbit cu directoarea adjunctă și aveau un post de pompier. Am acceptat de pompieri, între timp am stat și la poartă, apoi după două luni am făcut și pe lăcătușul, mașinistul, am fost și impresar. Asta ultima am învățat-o de la un evreu”, mai povestește Carol Erdos.

Tânărul Carol Erdos se considera un jocker al teatrului, bun pe orice post, și recunoscător pentru orice i se dădea de lucru. Destinul avea să i se schimbe odată cu venirea la teatrul din Petroșani a maestrului Ion Olteanu care ajunsese acolo ca să pună în scenă piesa „Vlaicu Vodă”. Între postarul-pompier Carol Erdos și maestrul Olteanu exista o interacțiune mutuală seară de seara, când acesta din urmă trecea prin fața porții păzite de tânărul care urma să devină actor. Într-o seară tânărul Erdos a fost chemat la o probă de recitare de maestru, ca mai apoi să urmeze o perioadă de pregătire destul de scurtă și un prim rol, principal, în piesa „Vlaicu Vodă”.

„După trei săptămâni de pregătire mi-a spus că din următoarea zi voi interpreta rolul lui Pala din „Vlaicu Vodă”. Era un rol principal, lângă doamna Clara, servitorul doamne Clara. Când s-a afișat la avizier că eu voi interpreta rolul lui Pala, actrița care o juca pe doamna Clara a sărit în sus că nu joacă cu portarul. Până la minister s-a dus să îl reclame pe Olteanu că a pus pompierul pe scenă. Până la București am ajuns cu piesa, și am căzut în ochii celui mai temut critic de teatru de atunci, domnul Silvestru, care mi-a dedicat o jumătate de articol în revista Teatru, care nu știa că eu nu am terminat școala. Consecința articolului a fost că a doua zi măturam curtea de trei ori, care era cât jumătate de stadion, din cauza invidiei directoarei adjuncte, care nu mă suporta.”, își amintește Carol Erdos despre primul rol important de pe o scenă de profesioniști.

Până să se înscrie și la cursurile unei școli profesioniste de teatru a mai jucat un rol principal, în piesa „Este vinovată Corina”, de Fulga. Imediat după această piesă regizorul Olteanu, care îl urcase pe scenă, l-a convins să meargă la București să dea admitere, admitere pe care a luat-o de pe poziția a patra, din 750 de băieți care își doreau să acceadă la acele cursuri.

De atunci au urmat mai bine de 150 de roluri principale pe diferite scene din țară, dar cele mai multe pe scena Teatrului de Nord din Satu Mare, unde a ajuns în 1977. Din cei 40 de ani de activitate la Satu Mare, 15 ani a condus destinele teatrului, iar cea mai mare recompensă pe care consideră că o primea este recunoștința publicului.
„Supărare pe teatru, pe spectatori, nu am avut niciodată. Toată cariera am luptat să ajut să facem ca teatru să fie de bună calitate, iar publicul în număr cât mai mare la teatru. Niciodată nu m-am pus în prim plan. Spectatorii nu sunt vinovați când nu le place ceva, vinovată este imaginea pe care o areți.”, afirmă Carol Erdos.
Deși are 66 de ani de viață, se simte încă tânăr și rezonează foarte bine cu tinerii actori. Apreciază generația tânără, tinerii care se apleacă spre teatru și cei care trec de triajul vieții de actor, dar nu apreciază neapărat noul stil de a juca, cel plin de obscenități. În rest iubește teatru orice ar însemna el și ori de câte ori l-ar pune să se redescopere în plăcerile unei noi generații.

Ține bine pasul cu noile generații și prin faptul că predă ore de teatru și dicție tinerilor care doresc să îmbrățișeze această carieră.
„Asta e o pasiunea de a mea. Sunt unii care sunt extrem de talentați, care au ajuns actori, am 18 actori ieșiți din mâna mea, sunt mândru de ei. Faptul că ai două actrițe la Hollywood din Satu Mare, trei actrițe la Londra și un băiat care e realizator și producător de televiziune la Londra și alți actori în țară, cred că sunt bogat, mai bogat ca oricine”, mai afirmă actorul.
Acesta pregătește acum și o carte de memorii, considerând că toate experiențele sale de viață, de actor, de regizor, de director, merită lăsate peste timp și celor care mai târziu vor căuta în generația actuală o sursă de inspirație și o călăuză spre scena de teatru.