Stingerea incendiului de la Moftin, de la exploatarea de gaz, fără captarea gazului, poate duce la explozie. Au sosit ajutoarele din Canada

Sonda de gaze de la Moftin care a luat foc în noaptea de 17 spre 18 decembrie continuă să ardă. Compania poloneză care a demarat exploatarea gazului este deținută de n fond de investiții canadia, a cărui reprezentanți au ajuns în cursul zilei de marți la Satu Mare pentru a încerca să rezolve problema.
Jeffery Auld, CEO al companiei canadiene a venit bine informat la Satu Mare afirmând că știe toate detaliile cu privire la incendiu încă d la două ore de când acesta a izbucnit, fiind anunțate și echipele de specialiști de acest incident.
„În 20 de minute de când am fost anunțat am fost la sediu pentru a lucra la problemă iar ăn două ore am anunțat specialiștii. Suntem recunoscători că nu au existat victime și le mulțumim pompierilor pentru felul în care au reacționat” a afirmat Jeffery Auld.
Acesta a ma precizat că problema este una cât se poate de gravă iar prioritatea lor acum este siguranța cetățenilor din zonă.
„Considerăm acest incident unul foarte serios. Mereu ne pregătim pentru ce este mai grav. Astfel de incidente sunt rare și este unc az dificil”, a mai afirmat candianul.
La întâlnirea cu presa pe care a avut-o acesta a fost însoțit și de șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonelul Daniel Dragne. Acesta a confirmat că este o situație dificilă pentru că stingerea incendiului fără ca gazele care ies din foraj să fie captate duce la amestecuri explozive.
Deocamdată toți cei implicați în monitorizarea acestui caz sunt rezervați pentru a da un termen cu privire la finalitatea acestuia.


