Polițiștii au stabilit vinovatul accidentului mortal de la Cig

La data 30 ianuarie a.c., la ora 09.13, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că între localitățile Tășnad și Cig, a avut loc un accident feroviar.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat faptul că pe DJ 108L, în afara localității Cig, o femeie, de 48 ani, din localitatea Cig, conducând un autoturism, nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferata simplă fără barieră, intrând în coliziune cu un tren de călători, care circula pe relația Jibou-Carei.
În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a persoanei aflată la volanul autoturismului, fiind transportată la unitatea de urgență a Spitalului Județean Satu Mare, ulterior fiind declarat decesul acesteia.
Conducătorul trenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Ambelor persoane implicate în accident li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa: IPJ Satu Mare

ULTIMELE ȘTIRI
Felicitări Mani Gyenes - sătmăreanul a încheiat un nou Dakar
Doliu la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare
Un nou mic cartier, cu case de lux, se finalizează anul acesta - se predau inclusiv cu gazonul și si...
Polițiștii din Tășnad, "îmbătați" de vaporii de acolo emanați de un șofer oprit în trafic
Încă un sătmărean amendat cu suma mai mare decât profitul - a vândut animale fără acte
Două victime în urma unui incediu petrecut în Bercu, noaptea trecută
Mani mai are doar două etape până la finalul Dakar-ului și e aproape de podium
Două protocoale perfuzabile revoluționare pentru imunitate, aduse în premieră la Satu Mare de cabine...
La AutoDelRulate găsești mașini Porsche rulate la prețuri HOT pentru 2026 - ce oferte au aici
Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire
Sătmăreanul Florin Gardoș a acceptat postul de manager general al unei echipe de fotbal
Masini distruse de țurțuri uriași care au cazut pe ele, în centrul orașului
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

