Pompierul Olimpiu Moș, erou și în timpul liber. A salvat o femeie din incendiu, fără echipament, doar cu hainele de pe el udate
La ora 21.20, ISU „Someș” Satu Mare a fost anunțat despre producerea unui incendiu la o garsonieră situată la etajul al II-lea al unui bloc de locuințe din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu: două autospeciale de stingere cu apă și spumă şi un echipaj de prim ajutor calificat SMURD.
La momentul sosirii forțelor de intervenție, se degaja o mare cantitate de fum din locuinţă și ardeau materialele combustibile, respectiv deşeuri menajere împrăştiate pe podeaua garsonierei.
Menţionăm faptul că înainte de sosirea pompierilor, plutonierul major Olimpiu Moş în timpul liber fiind, şi-a pus viaţa în pericol salvând proprietara imobilului aflat în flăcări. Aceasta era în stare de conştienţă, însă era întinsă pe podea, iar focul din jurul ei a ajuns să-i aprindă fularul de la gât.
Salvatorul Olimpiu a mărturisit că n-a stat pe gânduri privind intervenţia sa voluntară la incendiu, chiar dacă nu a avut echipamente specifice, cu propria-i haină udată în prealabil într-un apartament vecin, a extras femeia şi a coborât-o pe braţe la parterul blocului, unde şi-a aşteptat colegii.
Intervenţia sa distinctă şi personală a făcut posibilă salvarea de la moarte a femeii de 65 de ani. Imediat ce au sosit, paramedicii au preluat victima de la Olimpiu Moş. După evaluarea stării ei de sănătate, s-a constatat că nu prezenta arsuri la nivelul corpului, însă acuza ameţeli şi dureri toracice, posibil în urma inhalării de monoxid de carbon. Ulterior, victima au fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Satu Mare.
Pompierii au lichidat rapid incendiul, împiedicând astfel propagarea acestuia la apartamentele învecinate. Ceilalți locatari din bloc (aproximativ 20 persoane) s-au autoevacuat.
În urma incendiului au ars: aproximativ doi metri cubi de deşeuri menajere aflate în încăperea afectată de incendiu și s-au degradat parțial tocul uşii, zugraveala si tencuiala din garsonieră.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost focul deschis în spaţii închise.
Sursa: ISU Someș Satu Mare
ULTIMELE ȘTIRI
Cum s-a produs accidentul din Sarauad, în care o femeie a fost rănită
Incendiu pornit de la horn la acoperișul unei case din Satu Mare
Sătmărenii sunt încântați de pârtia de la Luna Șes - multi schiori și multe cuvinte de laudă
Accident în județul Satu Mare - patru autoturisme implicate
Prețuri uriașe cu care sătmărenii vând moneda de 100 lei din anii '90
Liberalii îl numesc pe prefectul Tibil "Un român împotriva românilor" după ce ieri nu s-a intonat im...
Accident pe strada Martirilor Deportați - un puști a călcat prea tare pedala de accelerație
După o săptămână, polițiștii au descoperit cine a fost șoferul care a căzut cu mașina în vale - e al...
Opinie! De grija horei, angajații statului au uitat de imn la Mica Unire
Sute de persoane controlate de polițiștii de frontieră, pe rutele spre punctele de trecere a frontie...
Sute de persoane au sărbătorit Mica Unire în Satu Mare
De săptămâna viitoare municipiul Satu Mare va avea viceprimar
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare