Păstrarea tradițiilor și chiar reînvierea folclorului poate reprezenta o sarcină destul de grea, mai ales atunci când modernizarea și globalizarea a pătruns adânc în conștiința unei comunități. Este și cazul zonei Oașului, unde s-a produs o migrație puternică a forței de muncă spre Europa de Vest, încă de la începutul anilor 1990.
Traiul printre vestici, deși nu i-a îndepărtat de obiceiuri, i-a îndepărtat pe oșeni destul de mult de folclor și de vechile cântece specifice zonei, țâpuriturile, acele cântece strigate din gât, pe un ton foarte subțire, greu de înțeles și de acceptat pentru mulți din cei care nu sunt din zonă și nu s-au născut cu așa ceva la ureche.
Viorel Pop și-a asumat rolul de a readuce în actualitate țâpuriturile, dar tot odată și-a asumat sarcina greau de a apărea în fața oșenilor ca bărbatul care țâpurește, după ce în ultimii 25-30 de ani doar femeile s-au remarcat în acest context.
Dar până să ajungă la activitatea artistică de astăzi, drumul lui Viorel a fost destul de întortocheat.
„Am început cu muzica pe la 16 ani, în liceu, când am făcut o trupă cu câțiva colegi. Am ajuns atunci la mare, să cântăm pe litoral, să dăm spectacole și eram foarte încrezători în noi, mai ales că înregistram în același studio cu Valahia, care era atunci cea mai tare trupă. Doar că am fost trași în piept de impresarul nostru de atunci și după ce că am cheltuit bani să ajungem acolo și să facem de toate, nu ne-am văzut banii de pe spectacole, care nu au fost puțini, și ne-am întors acasă lefteri. Atunci am zis că ne lăsăm noi de din astea”, rememorează Viorel Pop prima lui experiență cu scena.

Deși nu avea un start prea promițător în ceea ce însemna domeniul muzical, plăcerea de a fi în fața oamenilor și pasiunea pentru muzică l-au făcut ca în scurt timp să pună din nou mâna pe microfon, dar a ales să meargă la sigur, fără impresar și mirajul averilor câștigate peste noapte din câteva concerte pe litoral. A îmbrățișat muzica de petrecere și populară, etno-ul care era foarte pe val la începutul anilor 2000, cu care a început să prindă la public la diverse evenimente.
„Țin minte că la început venea pe lângă o formație aici al restaurantul Pescăruș și stăteam lângă ei, doar doar o să mă lase și pe mine să cânt. Era când stătea și două săptămâni până cântam și eu două piese, dar a fost important ca să mă obișnuiesc cu tot ce însemna acest lucru”, povestește Viorel.
Ani de zile a cântat de toate pentru toți la nunți, botezuri și alte petreceri, și asta nu doar în județul Satu Mare ci și peste granițe, găsind un public avid de petreceri românești în Belgia, Franța și Anglia, unde zboară și în prezent de trei-patru ori pe lună pentru cântări.
Doar că în prezent repertoriu lui Viorel s-a schimbat mult, manelele și muzica etno lăsând locul cântecelor tradiționale oșenești, cântece țâpurite.

„Simțeam că trebuie să fac ceva altfel, să mă evidențiez să ies dintr-un foarte mare care există pe partea de muzică de petrecere și să fac ceva ce mă reprezintă. Eu sunt oșan din Turț, acolo am crescut și mi-a zis și tata că astea îs rădăcinile mele oricât aș cânta eu altă muzică. Și în plus, mie chiar îmi place muzica din Oaș, eu o înțeleg, eu o trăiesc. Și am decis să îmi asum rolul de țâpuritorul Țării Oașului, pentru că bărbat să țâpurească nu mai este și nu s-a mai văzut în Oaș de tare multă vreme. A fost o decizie grea, care a însemnat mult efort, dar care zic eu că a meritat”, povestește interpretul.
Toată pregătirea pentru a putea ieși în fața publicului cu această titulatură susținută de un repertoriu și un bagaj de cunoștințe de specialitate despre ce înseamnă muzica din Oaș a durat cam doi ani de zile. Greu a fost și la găsirea instrumentiștilor care să îl acompanieze și care să creadă în ceea ce dorea el să cânte. Dar până la urmă le-a reușit pe toate, iar un ultim pas este făcut și în prezent, câștigarea publicului pentru stilul său.
„Eu mă bucur că de luni de zile încoace, oriunde mă duc să cânt, că sunt în Paris, că sunt în Turț sau Londra, dimineața pe când e spartul chefului lumea nu îmi mai cere să le cânt manele și tot felul de cântece de astea comerciale ci îmi cer să le cânt piesele mele. Și mă bucur că tot mai mulți îndrăznesc să vină să danseze pe muzica oșenească, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mult la astfel de evenimente.”, mai povestește Viorel.
Acesta dorește ca pe viitor să reînvie și dansul popular, pentru a putea oferi publicului său mai mult, respectiv să poată să îl cultive și pe acest segment.
Pentru a fi veridic în fața celor care cântă, Viorel a adoptat și un costum care să îl reprezinte.
„Ceea ce port eu acum la evenimente, și încerc să o fac la fiecare eveniment, deși nu e ușor, e un costum de mire din zona Turț – Batarci, vechi de mai bine de 50-60 de ani, cu clop, bundă, zadie ( n.r. șorț) și gaci. Gacii, pantalonii sunt oarecum atracția costumului, că lumea zice că e fustă, așa sunt de largi și nu se vede că au craci individuali. Nu tare am vrut să îi port și nici costumul, dar mi-am dat seama că degeaba aș cânta muzică oșenească dacă nu aș avea și o prezentare pe măsură. Deși nu e ușor, că e foarte cald în el și îmi ia cel puțin o jumătate de oră să îm îmbrac și tot atâta să îl dezbrac”, afirmă cântărețul.
În prezent Viorel își împarte activitatea profesională între românii din afara granițelor și cei din Țara Oașului. Pentru unii cântă acum, în perioada de iarnă, acolo unde sunt ei stabilit, Paris, Londra, Bruxelles, Anvers, Lion și pe unde mai este chemat, iar vara, se întoarce și el cu oșenii deodată, acasă, în Țara Oașului.