Cei mai tineri aud despre CAP-uri doar din poveștile părinților sau a bunicilor, atât pentru că nu au trăit vremurile acelea cât și pentru că după 1990 mai toate CAP-urile s-au desființat iar vechile clădiri au fost desfăcute bucată cu bucată pentru fier vechi și cărămidă, de cei care nu au văzut oportunitatea de a dezvolta o afacere pe vechea infrastructură.
Unul dintre ultimele CAP-uri funcționale din România este cel de la Petrești, condus de Francisc Mozer, care a menținut în viață construcția comunistă și a dezvoltat-o în capitalism, având acuma o fermă de peste 1000 de capete de animale.
„Aici în 1990, cum a picat comunismul am pus un caiet la poartă să se noteze toți cei care vor să rămână în CAP cu terenurile. Din 2500 de hectare cât erau, am rămas cu 2200 de hectare de teren, pe care le lucrăm și în prezent. În 1192 ne-am organizat ca formă juridică, având același RO și în prezent”, afirmă Mozer Francisc.
Și înainte de 1990 domnul Mozer era președintele Cooperativei Agricole, ceea ce l-a motivat să o continue și după aceea, acesta afirmând că dacă nu era să continue în aceeași manieră ar fi plecat din țară.

„Am avut ocazia să plec să rămân la nemți, când acolo era lux și aici era sărăcie, dar nu am vrut. Dacă nu semnau oamenii să rămână în asociației aici, plecam, nu aș fi continuat sub nici o formă. Ferma asta are istorie, a fost înființată în 1956 iar primele importuri le-am făcut ăn 1970, atunci am adus 200 de vaci din rasa Bălțată Germană, iar în 1974 am mai adus în 200. De atunci nu am mai importat nimic, ne producem singuri aici totul, doar material se inseminare”, mai afirmă președintele CAP-ului.
Acesta consideră că unul dintre secretele continuității CAP-ului a fost faptul că populația din zonă este în majoritate svabă, aceștia fiind mai ordonați și mai coerenți în acțiuni. Acest lucru l-a ajutat să ducă mai departe structura și să îi asigure succesul.
În prezent la CAP-ul din comuna Petrești sunt în jur de 1040 de animale, atât pentru lapte cât și animale de carne, incluzând aici toate categoriile, de la vaci și tauri adulți până la cei de câteva zile.
„Avem 1040 de animale aproximativ, e greu să le țin numărul cu exactitate pentru că zilnic fată câte o vacă. Lucrăm acum 2060 de hectare de teren, suficient pentru a produce hrana necesară animalelor, dar ar fi nevoie de vreo 5000 de hectare ca să facem o agricultură așa cum trebuie, profitabilă și adevărată. Ca și angajați avem 150, iar aici eu am o problemă, să zicem așa, eu nu știu să refuz pe nimeni când mi se cere un loc de muncă, cp mereu zic că unde pot plăti 150 de persoane, mai plătesc una sau două. Am și personal calificat, ingineri agronomic, medici veterinari cât și personal care e doar pe întreținerea grajdurilor și au grijă de animale. Dar cam toți sunt harnici. Unii mai pleacă în străinătate, alții pleacă și se întorc, cam avem câți ne trebuie, dar plecarea asta mă supără pe mine”, mai afirmă Francisc Mozer.

Și nu doar plecarea îl supără pe fermier ci și faptul că animalele de calitate nu mai sunt apreciate în țară, unde se caută doar carne ieftină, indiferent de calitate. A ajuns să vândă la intermediari, care vând mai departe în Grecia, pentru că abatoarele românești îi cer doar rebuturile și oferă prețuri derizorii.
„Chiar recent m-a sunat cineva de la Baia Mare că i-ar trebui doi tăurași, dar nu ceva de calitate, zicea să îi dau ceva de care nu am nevoie, care nu are șanse să plece la export, e bine și dacă au probleme la picior sau orice alte probleme. I-am zis că eu așa ceva nu am. Ce care cumpără de la mine sunt intermediari sau firme de export, care duc mai departe marfa la export, în Grecia în principal. Diferența de preț e foarte mare și ei apreciază marfa de calitate. Aici în România mi se cumpără doar vaci cu defecte, aici mp refer la picioare rupte de la greutate, sau alte probleme, nu de sănătate a animalului, ci cu defecte. Noi le numim vaci reformă”, își spune oful Francisc Mozer.
Marea grijă a acestuia e că nu știe cine va conduce CAP-ul atunci când el nu va mai fi, dat fiind faptul că fiul său e agronom în Germania și după 13 ani de negocieri de a se întoarce, nu a reușit să îl convingă.

„Acum nici nu vreau să mai vină, sincer, nu mi-aș dori să se întoarcă, că aici nu e susținută această activitate. Aici nu e nimeni de partea agricultorului, ci mai mult împotriva lui. Și nu e încurajat omul de rând să muncească. Sincer, la Petrești, avem un sol atât de bun, că mie îmi e și rușine să iau subvenții de la stat la cât de bun e solul, dacă pe pământul acesta nu putem produce încât să trăim și să câștigăm, nu merităm să îl lucrăm, dar problema e că lumea nu mai vrea să lucreze”, se revoltă ușor fermierul.