Reacția lui Romeo Kulcsar după ce a fost numit Cetățean de Onoare al comunei Santău: „ Nu mă așteptam, nu am știut nimic”

Romeo Kulcsar a primit astăzi, 16 martie, în urma unei ședințe de consiliu local al comunei Santău, titlul de Cetățean de Onoare. Decizia autorităților din Santău l-a surprins pe tânărul care și-a donat o parte din ficat unei tinere din comuna Santău, mai ales după ce autoritățile din localitatea sa de baștină, Tășnad, i-au refuzat acordarea acestui titlu.
Se pare că tânărul Romeo nu știa prea multe despre intenția celor de la Santău, fiind o surpriză și pentru acordarea acestui titlu.
„Nu mă așteptam, sincer. Sunt surprins de gestul celor de la Santău. Au auzit ceva zvonuri, dar după ce nu mi s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare la Tășnad nici nu mă gândeam că alții vor aprecia ceea ce am făcut și îmi vor acorda acest titlu. Oricum nu avea mari speranțe să primesc titlul acesta la Tășnad. Apreciez mult gestul celor de la Santău și le mulțumesc pentru acest titlu”, a afirmat Romeo Kulcsar pentru ObiectivSm.
Vă reamintim că la începutul acestei luni Romeo Kulcsar și-a donat o parte din ficat unei tinere cu care nu se cunoscuse înainte, despre care doar a aflat că are nevoie de o astfel de intervenție pentru a i se salva viața. Romeo s-a oferit să facă acest gest benevol, din dorința de a oferi o șansă la viață Annetei, o tânără din comuna Santău, satul Cherăușa. În semn de respect pentru că a salvat viața unui cetățean al comunei Santău, conducerea primăriei și consiliul local au votat în unanimitate acordarea titlului de cetățean de onoare lui Romeo Kulcsar.

ULTIMELE ȘTIRI
Verificări la sânge la punctele de trecere a frontierei din judetul Satu Mare
Sătmărean, 20 de ani, reținut pentru trafic internațional de droguri - le ascundea printre alimente
Delegația sătmăreană a PSD i-a dat votul de încredere lui Sorin Grindeanu pentru a conduce partidul
Kereskenyi Gabor a fost reales președinte al organizației municipale a UDMR
Taximetristii, luați la „puricat” de polițiști și inspectorii RAR
Încă un weekend cu vieți salvate la Spitalul Județean Satu Mare
Sătmărenii fură orice, chiar și ce le trebuie, cum ar fi o trusă dintr-o ambulanță
Percheziții în Satu Mare într-un dosar de înșelăciune - camerele de supraveghere pentru șantiere nu ...
Fără taxă de timbru la divorț pentru victimele violenței în familie. Adrian Cozma "Un act de justiți...
Șofer beat bine, prins la volan în Viile Satu Mare
Sătmărean luat de acasă și dus direct in arest
Sătmărenilor nu prea le place cartea de legislație rutieră - doar unul din trei a luat "sala" pentru...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

