Numa azi nu e mâine și iar se organizează o Bursă a Locurilor de Muncă. Vuiește internetul că zeci de firme vin să își prezinte oferta de angajare și că vezi doamne, sunt de toate pentru toți.

Chiar sunt de toate, de la locuri de muncă pentru femei de serviciu până la posturi pentru cei cu facultăți multiple și masterate. Dar nu pentru toți…
Nu pentru toți care vin la bursă, pentru că bursa e de fapt un fel de defilare a asistaților sociali, obligați să se prezinte și să adune 3 ștampile pe o fițuică, pentru că altfel li se sistează ajutorul. Un fel de „Asia Express” în care ai trei ore de îndeplinit misiuni, ca pe urmă să te poți retrage, care pe unde are un colț de acoperiș, să își ridice picioarele și să se odihnească.

Bine, nu evit să recunosc că am întâlnit și oameni de bună credință, care chiar își căutau un loc de muncă. Dar aceia se pierd în mulțimea umbroasă a majorității.
Până aici nu mă distrează nimic, chiar mă doare, pentru că știu cum e să stai și să cauți un angajat, de meserie și de încredere, și să ți se prezinte doar oameni care ar vrea bani fără să îi deranjezi măcar cu un salut.

Ce mă distrează e că totul e organizat într-un mare fel, ca o manifestare „ceaușiștă”, în care mai marii sunt decorați cu aplauze și mulțumiri pentru că au acceptat să vină până la locație ca să îi vadă angajatorii la braț cu conducerea instituției organizatoare. Și toată lumea are mesaje de bine, pozitive, încurajatoare, fără să fie unul care să recunoască faptul că tot ce se întâmplă în domeniu este de fapt o bubă de puroi, în care unii sunt protejați de sistem și ținuți acasă pe banii celor puțini care mai rămân în fabrici și muncesc și pe profitul firmelor mici care își trag suflul de pe o zi pe alta ca să supraviețuiască, obosiți de taxe noi și de lipsa de angajați, ai căror patroni nu au avut în ultimii 10 ani atâtea zile libere câte are într-o săptămână asistatul forțat să vină la bursa locurilor de muncă.

Ce mă mai distrează?

Mă mai distrează faptul că unii se arată deranjați atunci când cineva îndrăznește să spună lucrurilor pe nume și să afirme cu subiect și predicat că o bursă a locurilor de muncă dedicată absolvenților a fost de fapt un fel de recensământ al asistaților sociali, lucru ce s-a văzut cu ochiu liber chiar de peste drum, și s-a văzut și mai bine de la fața locului. Și când îndrăznești să scrii așa ceva, pe șleau, ca jurnalist, primești telefoane de la ”prieteni„ comuni, care te roagă în numele unora să ștergi articolul, că nu dă bine.

Și mă mai distrează chiar și colegii, care la bursă se țin chiar de nas de multe ori sau și-l ascund sub bluză sau fular, în funcție de sezon, motiv îl înțelegeți, dar atunci când e să prezinte evenimentul, toți îl ridică în slăvi. Între noi glumele curg gârlă în timpul evenimentului, unele poate prea exagerate pentru a fi date aici, public, că nu suntem nici noi uși de biserică să vorbim cu „dumnealui” despre fiecare cetățean prezent acolo, dar când vine vorba de a spune oamenilor ce a fost la bursă, nimeni nu spune de miros, nu spune de rochiile înflorate, nu spune de cozile împletite cu „pamblică” roșie, nimeni nu spune de faptul că mulți din cei prezenți acolo semnează cu amprenta sau că CV-ul pentru ei e ceva la fel de contrar cum a fost Stephen Hawking pentru Biserică.