Pompierii au luat la verificat bisericile și mănăstirile, pentru a nu avea surprize neplăcute de Paște

În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, pompierii sătmăreni au derulat recunoașteri și controale la lăcașurile de cult unde se preconizează afluență mare de participanți, precum și la spațiile de cazare din incinta ansamblurilor mănăstirești. Inspectorii de prevenire au avut în atenție dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, respectiv de acces cu autospecialele de stingere, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și posibilitatea utilizării hidranţilor exteriori, în cazul unui incendiu.
Pe timpul acțiunilor preventive au fost instruiți preoții și personalul clerical asupra modalităţilor practice de coordonare a evacuării enoriașilor, dar și asupra utilizării stingătoarelor de incendiu dispuse în interiorul lăcașelor, iar acolo unde a fost cazul s-au dispus măsuri ca până în dta de 05.04 a.c. să fie remediate toate neregulile constatate.
Acțiunile de verificare vor continua până sâmbătă, iar în Noaptea de Înviere Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș”al județului Satu Mare va fi pregătit să intervină la situațiile de urgență care s-ar pute produce pe raza județului nostru.
RECOMANDĂRI PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ:
– manifestarea prudenței cu lumânările şi candelele aprinse, în timpul derulării slujbelor religioase, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau părului;
– evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule;
– menținerea liberă a căilor de evacuare din biserică și interzicerea accesului în interior, dacă a fost depășită capacitatea construcției;
– parcarea mașinilor în vecinătatea lăcaşurilor de cult, fără să blocheze căile de acces destinate autospecialelor de pompieri.

ULTIMELE ȘTIRI
Două focare noi de pestă porcină africană în județul Satu Mare
Accident pe Drumul Careiului la ieșirea din oraș - trafic e dat peste cap
Tășnădenii de la Allu au deschis băcănie online - primul produs listat: cozonacul pentru Paște
Prefectul Altfatter cete și mai multe controale la agenții economici în perioada Paștelui
La Odoreu lucrările nu se opresc, un ciuda vremii capricioase
Jandarmii sătmăreni le-au făcut o vizită sătmărenilor care fură curent la propriu
Sătmăreanca Ioana Vasvari e printre cei "100 de îngeri pentru România"
Doi medici sătmăreni nominalizați la gala "Medic pentru România"
Câini morți, copite și alte oase, găsite într-un tomberon din micro 16
Sătmărenii de la SavElectro, parteneri BookLand într-un amplu proiect de modernizare de școli
Sătmărean prins cu droguri comandate de pe internet și aduse în țară cu curierul
Interpretul Ghiță Botoș mulțumește sătmărenilor care s-au implicat în lupta lui cu boala
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare