Ziua Calului, duminică la Ardud – parade, demonstrații de dresaj, tracțiune – eleganță și forță
Istoria omului nu ar fi fost la fel fără ajutorul celui mai de nădejde companion pe care l-a avut în decursul secolelor, calul. Acest animal nobil i-a fost aproape atât în treburile casnice și la plimbări, cât și în războaie și în momente grele, în care s-a putut baza pe el ca pe un membru al familiei.
Asociația ecvestră „Perla Neagră” are în componență persoane care privesc și în zilele de azi calul ca pe un membru al familiei și îi oferă o atenție specială. Evenimentul „Ziua Calului” de duminică de la Ardud, este un omagiu adus acestui animal nobil, precum și o ocazie prin care se dorește promovarea fenomenului ecvestru în rândul populației, dat fiind faptul că în ultimii 10 ani calul a dispărut în mod accelerat din gospodăriile oamenilor.
În cadrul evenimentului va exista o paradă a cailor, un concurs de frumusețe pe rase de cai, un concurs de tracțiune, dar și demonstrații ale celor mai pricepuți dresori de cai din județ, persoane care au creat o legătură specială cu acest animal.
Locul nu a fost ales întâmplător, orașul Ardud arătând o deschidere față de tot ce înseamnp fenomenul ecvestru, calul fiind nelipsit la evenimentele organizate de autoritățile din Ardud.
Evenimentul va începe la ora 12, pe stadionul din Ardud, iar intrarea este liberă.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare