În Satu Mare ar fi nevoie de milioane de euro în caz de cutremur sau tornadă. 15% din sătmăreni au casa asigurată

România a fost lovită în ultimele două zile de două fenomene naturale puternice, o tornadă în sudul țării și un cutremur de 4,2 grade pe scara Richter în Sălaj. Din fericire pagubele nu au fost extrem de mari, doar 30 de gospodării afectate de tornadă și fără pagube materiale raportate în urma cutremurului de lângă Zalău.
Totuși, aceste evenimente ne-au făcut să ne îndreptăm atenția către situația asigurărilor de locuințe din Satu Mare, să vedem de cât de mare efort financiar din partea statului ar fi nevoie dacă un astfel de eveniment, de proporții puțin mai mari, s-ar petrecere pe raza județului Satu Mare.
Am analizat în primul rând asigurările de locuințe obligatorii, care sunt și cele mai ieftine și care condiționează încheierea unei asigurări de locuință facultativă, care acoperă și mai multe riscuri. De specificat pentru început că o asigurare obligatorie acoperă pagube produse de fenomene naturale precum inundații, cutremure și alunecări de teren. Prețul unei astfel de asigurări este de 10 euro pe an pentru o casă de chirpici și de 20 de euro pe an pentru locuințele construite din alte materiale de construcții.
Conform site-ului paidromania.ro, care este un centralizator al asigurărilor de locuințe obligatorii, în județul Satu Mare există astfel de polițe încheiate pentru doar aproximativ 15% din locuințele din județ, ceea ce reprezintă un procent foarte mic.
„Numărul acestor asigurări a fost mai mare, dar scade de la an la an din cauza faptului că nu se aplică amenzile prevăzute de lege pentru cei care nu își încheie aceste asigurări. Și văzând lumea că nu pățește nimic dacă nu plătește asigurarea, a încetat să și-o mai reînnoiască”, afirmă Adrian Săucan, broker de asigurari.
Deci, în cazul unui cutremur care ar produce pagube materiale, doar 15% dintre sătmăreni ar sta liniștiți că vor primi bani să își refacă casele, restul fiind la mila statului.
Dacă vine vorba de o tornadă, pagubele produse de acestea pot fi incluse într-o asigurare facultativă. O astfel de poliță se poate încheia doar dacă există o poliță obligatorie încheiată, ceea ce face ca procentul de locuințe din județ care au o astfel de asigurare să fie și mai mic de 15%.
Prețul unei astfel de asigurări depinde de numărul de catastrofe sau cauze care pot produce pagube pe care clientul dorește să le introducă în asigurare.

ULTIMELE ȘTIRI
Zona Ostrovului împânzită de polițiști - un bărbat i-a tăiat gâtul unei femei
Deputatul Mircea Govor: „𝙀𝙪𝙧𝙤𝙥𝙖𝙧𝙡𝙖𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖𝙧𝙞𝙞 𝙋𝙎𝘿 𝙖𝙥𝙖̆𝙧𝙖̆ 𝙖𝙜𝙧𝙞𝙘𝙪𝙡𝙩𝙪𝙧𝙖 𝙧𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙚𝙖𝙨𝙘𝙖̆: 𝘼𝙘𝙤𝙧𝙙𝙪𝙡 𝙐𝙀–𝙈𝙚𝙧𝙘𝙤𝙨𝙪𝙧...
Detaliile incendiului din Parcul Industrial din această dimineață
Incendiu la Gherța Mică - o familie a rămas fără lemnărie și lemnele din ea
Liberalul Romeo Pop, eliberat din funcția de subprefect - cine îi ia locul?
Accident în zona Burdea - țeavă de gaz ruptă de o mașină
Terapia NAD+ disponibilă la Cabinetele Dr. Coica: energie la nivel celular, cu acces direct la cerce...
Incendiu in Parcul Industrial Sud - un container cu cauciuc s-a aprins
Cursuri gratuite de parașutism și planorism la Aeroclubul României. Înscrieri deschise și la Satu Ma...
Mărturisirile lui Mani Gyenes despre accidentarea de la Dakar și greutățile prin care a trecut
Se iau la puricat peste 1000 de dosare de încadrare în grad de handicap din Satu Mare
La One More premiul pentru elevi e in fiecare luna, nu doar la final de an - acces nelimitat la doar...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

