Ce-au construit în două zile, păzesc de o lună – cu ce „chef” se muncește la centură! Proprietarii de terenuri așteaptă încă banii

Lucrările la centura de ocolire a municipiului Satu Mare înaintează „cu viteza melcului”. Pe șantier oamenii snt greu de observat, asta nu pentru că ar munci sub acoperire, cu pentru că nu prea muncesc. Se pare că aceștia au avut o perioadă mai aglomerată înainte de venirea ministrului transporturilor, după care nu au făcut nimic altceva decât să păzească ceea ce au construit înainte, fără să înainteze cu lucrările.
Acest lucru a fost confirmat de vizita surpriză a celor de la Compania Națională de Drumuri și Poduri, care de altfel le-au dat și un ultimatum celor care lucrează la realizarea centurii de ocolire a municipiului.
Expresivă în confirmarea celor prezentate de noi este și o poză surprinsă de un colaborator al ziarului nostru în această dimineață, pe drumul Careiului, acolo unde centura la intersecta acest drum, cu un muncitor deja obosit, care se odihnește pe parapeții de protecție ai drumului în loc să se afle pe șantier și să muncească.
În tot acest timp proprietarii terenurilor care au fost ocupate pentru realizarea centurii de ocolire își așteaptă încă despăgubirile și așteaptă să se deblocheze cartea funciară, pentru a putea vinde terenurile pe care le au sau pentru a le putea introduce în circuitul economic.


