Cel mai complex local din centrul orașului, unde poți ieși fie să iei masa, fie doar să te bucuri de liniște
Atunci când ieși cu prietenii în oraș e destul de greu să împaci gusturile tururor. Unele persoane ar vrea doar să bea o limonadă și să se bucure de liniște, pe când altele ar dori să servească și masa. Deși centrul orașului e plin de localuri, sunt puține locuri care oferă toate aceste beneficii, la un loc.
Asta până acum, pentru că cei de la Cofetăria Micu, de pe Corso, își extind gama de produse, iar începând de vineri, 25 iulie, la Cofetăria Micu veți putea servi și pizza, burgheri, salate și paste, ca urmare a unei noi colaborări semnate de conducere cu un renumit pizzer din oraș, care va găti pentru sătmăreni cele mai gustoase preparate.
În continuare, în aceeași locație veți putea servi cele mai bune deserturi create în laboratoarele cofetăriei, de la prăjituri light, de vară, la cele cu muuuultă ciocolată, dar și înghețată, chiar și pentru diabetici.
De asemenea, cuplurile cu copiii au posibilitatea să se bucure de mai mult de un moment de liniște la terasa din spate a localului, ferită de zgomot și de priviri curioase, acolo unde cei mici au parte și de un tobogan gonflabil, trambuline și leagăne, unde se pot juca în voie, gratuit.
ULTIMELE ȘTIRI
Cum s-a produs accidentul din Sarauad, în care o femeie a fost rănită
Incendiu pornit de la horn la acoperișul unei case din Satu Mare
Sătmărenii sunt încântați de pârtia de la Luna Șes - multi schiori și multe cuvinte de laudă
Accident în județul Satu Mare - patru autoturisme implicate
Prețuri uriașe cu care sătmărenii vând moneda de 100 lei din anii '90
Liberalii îl numesc pe prefectul Tibil "Un român împotriva românilor" după ce ieri nu s-a intonat im...
Accident pe strada Martirilor Deportați - un puști a călcat prea tare pedala de accelerație
După o săptămână, polițiștii au descoperit cine a fost șoferul care a căzut cu mașina în vale - e al...
Opinie! De grija horei, angajații statului au uitat de imn la Mica Unire
Sute de persoane controlate de polițiștii de frontieră, pe rutele spre punctele de trecere a frontie...
Sute de persoane au sărbătorit Mica Unire în Satu Mare
De săptămâna viitoare municipiul Satu Mare va avea viceprimar
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare