Eleva de 10 la Bac a avut media 10 în toți anii de liceu – rămâne la facultate în România

Denisa Balog, de la Colegiul Național Ioan Slavici este singura eleva de 10 la Bacalaureat, din Satu Mare.
Denisa ne-a acordat un interviu în exclusivitate despre munca ce sta în spatele acestui succes și despre planurile ei de viitor.
Cât de mult te-ai așteptat la media 10 și dacă aveai emoții ca nu vei obține 10 la vreo materie, care a fost aceea?
Am avut mari emoții pentru acest examen, în ciuda faptului că am participat de-a lungul timpului la multe concursuri școlare. Nu m-am gândit nicio secundă că voi reuși să obțin media 10 la acest examen. Am avut mari emoții pentru Limba și literatura română deoarece am terminat lucrarea în ultimul minut și nu am reușit să o verific. La istorie și geografie, mă așteptam la o notă mare, dar nu la 10.
Se vede ca statul acasă dinainte de bac nu ți-a afectat rezultatele, cum ai reușit sa îți organizezi timpul sa parcurgi materia și sa te pregătești?
Pentru a obține acest rezultat, profesorii mei au avut un rol foarte important, ajutându-mă să înțeleg cum trebuie rezolvat un subiect astfel încât să nu omit niciun detaliu. De asemenea, la sugestia doamnei mele diriginte, Florica Suciu, mi-am întocmit un plan de recapitulare care m-a ajutat enorm. În ultimele 2 luni, programul meu începea la 6 și se încheia la ora 20. Astfel că am parcurs materia de foarte multe ori pentru a fi sigură că la examen nu voi omite nimic.
La ce materii ai excelat în anii de liceu?
Pe parcursul anilor de școală am participat la foarte multe olimpiade și concursuri școlare de limba și literatura română, latină, religie, franceză, geografie, astfel încât nu a fost an în care să nu fi ajuns la etapa națională.
Cum au arătat rezultatele tale în cei 4 ani de liceu?
Munca mea nu s-a rezumat doar la ultimele luni, astfel încât am reușit să termin cei patru ani de liceu cu media 10.
Spre ce facultate dorești să te îndrepți?
Am ales să mă îndrept spre Facultate de Drept din cadrul Universității Babeş-Bolyai Cluj Napoca.
ULTIMELE ȘTIRI
13 cadre noi la ISU Satu Mare, încadrate din sursă externă
Sătmărean acuzat de agresiuni sexuale, adus acasă din Italia pentru a fi închis
Peste 30 de militari sătmăreni au "ocupat" Centrul de Transfuzii, cu gânduri de bine
Au început înscrierile pentru expozanții la Agro Expo 2025
Sătmărean aflat la limita comei alcoolice, prins în trafic pe străzile din municipiu
Biciclist accidentat pe centura de ocolire a municipiului Satu Mare
Zeci de percheziții în Satu Mare, în această dimineață, în dosare de evaziune fiscală la firme ce co...
Anunț ADP - sătmărenii care au deja un loc de parcare, dar au mai multe mașini și mai doresc unul, p...
Klaus Iohannis a plecat oficial de la Cotroceni - Ilie Bolojan a preluat interimatul
O fermă de vaci Angus de carne, cu abator propriu, se deschide anul acesta în județul Satu Mare
Două petreceri dedicate femeii, la Restaurant Miorița, în 7 și 8 Martie
Primăria Satu Mare a obținut de la București banii pentru plata rămasă pentru lucrările de la al tre...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare