GALERIE FOTO! Schimbare de imagine pe zona de restaurant, pentru cel mai mare hotel din Satu Mare

Unitățile de cazare din județul Satu Mare, care au continuat această activitate din perioada comunistă în prezent s-au renovat rând pe rând, unora le-a fost schimbată destinația, altele au rămas să servească în continuare ca unități de cazare. Hotelul Aurora a fost ultima astfel unitate nemodernizată, care acum a primit o nouă imagine.
Zona exterioară, fațada precum și zona de restaurant au primit o nouă înfățișare, un aer mai modern și actual, trend în care s-a înscris si bucătăria, atât pe partea de dotări cât și de meniu. Toate aceste lucrări au început în 2019 și au fost finalizate de curând, acestea devenind accesibile publicului larg începând cu data de 15 Aprilie.
Investitia este una care s-a ridicat la peste 6 milioane lei, din care 70% au fost fonduri europene si 30% contribuția proprietarilor.
Zona de servire a mesei, in forma actuală, poate găzdui evenimente de peste 200 de persoane, vechea grădină de vară fiind transformată într-un spațiu coerent cu vechiul restaurant, in completare venind și zona de bar de zi. Zona de receptie a fost extinsă, păstrând un spațiu pentru agentia de turism dar alocând un spațiu și pentru un salon de coafură și frizerie.
Ca modificări notabile mai putem menționa zona de sauna și jacuzziul precum și sala de forță și sala de conferințe. Dat fiind faptul că fondurile nu au fost permise pentru renovarea spațiilor de dormit, doar puține camere au fost renovate la standardele actuale, din fondurile proprii ale conducerii.

