Mai sunt puține luni în care administratorii de imobile se mai pot califica pentru această funcție. Eurotraining organizează cursuri și la Carei

Conform legii fiecare condominiu sau imobil cu mai multe apartamente trebuie să fie organizat sub forma unei Asociații de proprietari și trebuie să apeleze la serviciile unui administrator. Legea 196 / 2018 clarifică faptul că administratorul nu poate fi orice „vecin” sau cunoscut. Funcția de administrator de condominii sau imobile o poate deține doar o persoană calificată în acest sens, conform cerințelor legii. Trebuie înțeles că acest lucru previne eventualele ilegalități care ar putea fi comise cu voie sau din neștiință, de persoanele care nu sunt calificate.
Conform Legii 196/2018 (art. 1, alin. e), persoanele fizice care doresc să practice meseria de administrator de condominii trebuie să dețină un atestat în acest sens. Atestatul este actul care dovedește calitatea de administrator de condominii, prin care persoanele fizice dovedesc faptul că au parcurs un curs de calidficare, și, în urma absolvirii acestuia dețin un certificat de calificare recunoscut de Ministerul Muncii și Protecției sociale și de Primărie.
Certificatul de calificare profesională este actul care dovedește calificarea profesională a persoanelor fizice pentru a îndeplini ocupația de administrator de condominii, în conformitate cu legislația privind învățământul superior sau privind formarea profesională a adulților. Doar până la finele anului în curs administratorii sau cei care doresc să devină, se mai pot califica, conform legii.
Termenul de obținere a certificatului de calificare profesională a fost, deja, de două ori prorogat, iar, în prezent toate persoanele care doresc să obțină atestatul, trebuie să dețină certificatul de calificare profesională pâna la data de 01.01.2022. E puțin probabil ca acest termen să fie, din nou, amânat.
Legea 196/2018 reglementează mai multe aspecte importante legate de activitatea de înființare, organizare, respectiv funcționare a Asociațiilor de proprietari. Printre acestea, amintim:
- La baza înființării unei Asociații de proprietari stă acordul de asociere – actul care consfințește decizia a cel puțin jumătate plus unu din numărul proprietarilor dintr-un condominiu de a se asocia în condițiile prezentei legi ;
- Statutul asociatiei de proprietari este actul cuprinzând ansamblul de dispoziții, adoptat de cel puțin jumătate plus unu din numărul proprietarilor dintr-un condominiu, prin care se reglementează scopul, structura și modul de organizare și funcționare a asociației de proprietari, conform prevederilor prezentei legi;
- Regulamentul condominiului este un document de ordine interioară al Asociației de proprietari care conține totalitatea instrucțiunilor, normelor, regulilor care stabilesc și asigură ordinea și buna funcționare a unui condominiu;
Nerespectarea tuturor prevederilor legale stipulate de Legea 196/2018, atrage după sine o serie de contravenții și sanctiuni. De exemplu: nerespectarea statutului, a acordului de asociere, precum și neîndeplinirea sau depășirea atribuțiilor de către președinte, membrii comitetului executiv, cenzor/comisia de cenzori sau de către administrator se sanctioneaza cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;
Cursul de Administrator de Condominii organizat de Scoala Eurotraining – Satu Mare este acreditat ANC ( Autoritatea Nationala de Calificari), iar certificatele de calificare profesională obținute în urma absolvirii examenului poartă antetul Ministerului Educației și al Ministerului Muncii.
Scoala Eurotraining Satu Mare are sediul pe str. Horea, nr.1, contact: officesm@scoalademeserii.ro , tel: 0728 285 732

ULTIMELE ȘTIRI
Gelateria "Ciao Italia" a fost luată cu asalt de la deschidere
Peste 1100 de persoane verificate în ultimele zile în cadrul unor acțiuni integrate ale oamenilor le...
Un șofer beat s-a răsturnat cu microbuzul pe drum, între Sătmărel și Balta Blondă
Accident mortal în Negrești -un motociclist și-a pierdut viața
Final de Bacalaureat și de emoții pentru absolvenții claselor a XII-a
Satu Mare va vibra din nou weekendul viitor, cu ocazia unui nou eveniment: SamFest Jazz&Wine
Trotineta electrică în flăcări pe drumul Satu Mare - Carei
Dr. Dutu salvează vieți "pe bandă rulantă" la Spitalul Județean
Un tânăr s-a dat de gol în fața jandarmilor sătmăreni - a devenit agitat brusc când i-a văzut
Explicațiile polițiștilor cu privire la accidentul din Odoreu - șoferul care a spulberat căruță era ...
Marius Munteanu urcă din nou în ring, la doar două săptămâni după lupta de la Baia Mare
Brutărie din Carei și supermarket din Satu Mare, amendate de DSVSA
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare