Rezultate remarcabile pentru reprezentanții județului Satu Mare la etapa interjudețeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență
În perioada 8–10 iulie 2026, județul Satu Mare a fost reprezentat la etapa interjudețeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad.
La competiție au participat reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Căuaș și ai Serviciului Privat pentru Situații de Urgență DRM (DRÄXLMAIER Satu Mare), care au demonstrat un nivel ridicat de pregătire, profesionalism și spirit de echipă în cadrul probelor specifice.
În competiția dedicată serviciilor voluntare, SVSU Căuaș s-a clasat pe locul IV în clasamentul general, obținând un rezultat meritoriu într-o competiție care a reunit cele mai bine pregătite echipaje din regiune.
O evoluție de excepție a avut SPSU DRM, care a obținut următoarele rezultate:
Locul I la proba Pista cu obstacole;
Locul II la proba Ștafeta 4 × 100 metri;
Locul I la proba Dispozitivul de intervenție.
Prin aceste performanțe, echipa SPSU DRM a ocupat Locul I în clasamentul general, obținând astfel calificarea la etapa națională a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Private pentru Situații de Urgență, care se va desfășura în luna august, la Buzău.
Rezultate deosebite au fost înregistrate și în clasamentul individual al probei Pista cu obstacole, unde reprezentanții SPSU DRM au urcat pe podium:
Locul I – Daniel Botoș;
Locul III – Csaba-Levente Ivanyiczki.
Concursurile au reunit echipaje din județele Arad, Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și Timiș, având ca obiectiv perfecționarea pregătirii personalului, dezvoltarea spiritului competitiv și promovarea schimbului de bune practici în domeniul gestionării situațiilor de urgență.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare felicită reprezentanții SVSU Căuaș și SPSU DRM pentru rezultatele obținute, pentru profesionalismul, disciplina și determinarea demonstrate pe parcursul competiției și le urează mult succes echipei SPSU DRM la etapa națională, unde va reprezenta cu mândrie județul Satu Mare.




