La Bârsău e supărare mare – fostul primar nu a venit la ceremonia de investire a noului primar
Sofinel Ciurdaș este noul primar al comunei Bârsău, el reprezentând Partidul Național Liberal Satu Mare .
După 24 de ani de administrație social democrată, locuitorii au decis să opteze, de această dată, pentru candidatul nostru, conștientizând că localitatea are nevoie de o schimbare.
„Am crezut în el de la bun început și nu m-am înșelat!Domnul Ciurdaș este un tânăr foarte bine pregătit, de profesie inginer autovehicule rutiere, care vine cu o viziune nouă și care și-a propus să rezolve problemele urgente de care au nevoie cetățenii: sisteme de apă și canalizare, servicii medicale de bază de calitate, proiecte de sprijin pentru educație, dezvoltarea infrastructurii etc.
Ar fi fost cuviincios ca fostul primar să fie prezent la ceremonie, pentru a preda ștafeta, așa cum s-a întâmplat în celelalte localități, însă, probabil, a considerat că nu este important acest moment de transfer al autorității. În pofida acestui fapt, îi mulțumim pentru tot ce s-a străduit să facă pentru binele comunității pe care a reprezentat-o atâta vreme!
Așa cum i-am spus și personal, în repetate rânduri, îl voi sprijini pe tânărul primar cu toate cunoștințele mele în materie de administrație publică, astfel încât să înceapă în forță această misiune de dezvoltare a comunei, bazată pe nevoile și cerințele cetățenilor, și să-și vadă împlinit visul ca tinerii plecați din localitate să-și dorească să se întoarcă acasă și să investească în pământul lor.
Domnule primar, vă doresc multă putere de muncă și succes în atingerea țintelor propuse! Vă sunt aproape!”, transmite deputatul Adrian Cozma, președintele PNL
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare