Căpșuni de import vânduți drept căpșuni de Halmeu pe marginea drumurilor din județ

De câteva săptămâni marginile drumurilor, în special pe drumul Satu Mare – Livada, dar și în alte zone din judet, au apărut comercianții de căpșuni. Asta nu ar fi așa mare problema, dacă unii dintre ei nu ar încerca să mintă clienții.
Cei de la KanalD au făcut un material cu camera ascunsa, în care unul dintre comercianți afirma că sunt căpșuni din producție proprie, din sera de la Halmeu, în condițiile în care deocamdată, chiar și în seră, căpșunii nu sunt nici în floare.
Comerciantul vindea caserola de căpșuni la 30 de lei, iar când reporterul cu camera ascunsa i-a cerut să îi spună unde are sera in Halmeu pentru a merge sa cumpere mai mulți, comerciantul s-a pierdut in minciuni.
Totuși alții sunt sinceri și recunosc că au căpșunii aduși din Turcia și că nu sunt din producția autohtonă.

ULTIMELE ȘTIRI
Pestă porcină africană a ajuns până la Turț
Târgul de Paște își deschide porțile vineri - o mulțime de produse și de surprizi pentru sătmăreni
Un bărbat fără permis a furat o mașină de lângă Tășnad, a condus-o o vreme și apoi a abandonat-o
Jandarmii sătmăreni salvează vieți și altfel - prin donare de sânge
Adrian Cozma continua demersurile la MAPN pentru actualizarea pensiilor militare: "E nevoie să elimi...
8 persoane bănuite de trafic de droguri au fost arestate la Satu Mare în 3 luni
Ospăț la ceas d`seară, la Conacul din Nisipeni - trăiești precum nobilimea de altădată, servind o ci...
Service-urile auto din județ, vizitate de polițiști - mai mult de jumătate s-au trezit cu avertismen...
Biciclistă angajata în trecerea ilegală a drumului, lovită de un motociclist - incident în weekend î...
Ce să faci cu durerea de stomac după mâncarea grasă sau picantă
Manager public tânăr și școlit in Japonia, la Consiliul Județean Satu Mare
Târgul de Paște își deschide porțile în 4 Aprilie - Trenulețul Iepurașului, noutatea acestui an
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare