Consilierii locali USR pregătesc aducerea la Satu Mare a unei companii de închiriat trotinete
În toate marile orașele ale țării și ale Europei, trotineta de inchiriat reprezintă un mijloc de transport extrem de eficient pentru cei care nu dispun de un mijloc de transport propriu și li se ivește o „plimbare” urgentă prin oraș dintr-un capăt în altul. La Satu Mare, până acum nici persoanele fizice nu au considerat că trotineta ar fi o varianta, dat fiind faptul că orașul este unul mic. Consilierii locali ai USR nu consideră că Satu Mare ar fi tocmai un oraș mic și văd varianta de trotinete de închiriat utilă atât pentru cetățeni cât și pentru mediul înconjurător. Aceștia au pornit demersurile pentru ca o firmă de profil care deține trotinete de închiriat să intre pe piața din Satu Mare.
„În cursul săptămânilor trecute am inițiat discuții cu reprezentanții unei companii de trotinete electrice prezentă în mai multe municipii din România, despre posibilitatea de a intrat și pe piața din Satu Mare. Ne dorim să aducem un astfel de serviciu aici, conștienți fiind de cât de mult ar ajuta la fluidizarea traficului dar și la reducerea noxelor. Mai mult decât atât, dacă facem o plimbare în Cluj vedem cum pentru oameni de toate vârstele trotinetele ectrice reprezintă o alternativă foarte bună de deplasare fie și pe distanțe mai lungi, dintr-un colț în altul al orașului.
Spre bucuria noastră am găsit deschidere din partea reprezentanților companiei iar noi pregătim deja documentația pentru a depune proiectul spre vot în Consiliul Local. Sperăm să găsim aceeași deschidere și din partea colegilor noștri deoarece știm cât de mulți sătmăreni așteaptă să se bucure de așa ceva în orașul lor!”, transmite Diana Molnar Cret, consilier local
ULTIMELE ȘTIRI
S-a deschis Turnul Pompierilor, cu multă bucurie în parcul din jur. Vezi programul de vizitare
Sătmăreanca Nicole Tărțan e tripla Campioană Mondială la Kempo
Zetea deschide un super local în Baia Mare
A început nebunia la Petea - coloane de mașini și nervi
Adrian Cozma și-a depus candidatura pentru președinția Consiliului Județean
Un sătmărean este noul director al Protecției Consumatorului, la nivel național
Social democrații și-au depus candidatura de consilieri locali la municipiul Satu Mare
Reducere la crapul viu, in magazinul de peste "Dobra pescarul"
Controale pe bandă rulantă la brutăriile din judet - au fost aplicate și 4 amenzi
Un sătmărean a ajuns în arest după ce bătut o bătrână pentru a-i fura 400 de lei
Social democrații și-au depus lista de candidați la posturile de consilieri județeni
ISU Satu Mare face angajări din sursă externă - vezi posturile disponibile
Stiri Satu Mare